Wednesday, July 31, 2013

Rock the City 2013

În sfârşit, mi-a venit cheful să scriu şi eu despre toată nebunia din weekend-ul trecut. Mai mult ca sigur, aţi citit deja vreo 20 de cronici de festival până acum, aşa că eu o să vă spun pe scurt ce mi-a plăcut şi ce m-a scârbit. Da, din păcate au fost şi multe minusuri. 

  • Day 1
Prima şi cea mai tare chestie în legatură cu evenimentul acesta a fost că am mai evadat puţin din rutină şi am petrecut căteva zile faine alături de unii dintre cei mai dragi prieteni. În general, îmi place atmosfera de concert, probabil pentru că ştiu că nu voi fi singură acolo şi că ma voi întalni cu oameni dragi, indiferent dacă vorbim înainte să stabilim ceva sau nu. Şi din fericire, am regăsit mulţi oameni simpatici la Romexpo, în cele 2 zile de festival. Am mai băut o bere, am mai povestit ceva, şi a trecut timpul într-un mod foarte plăcut (am mai şi urlat ca apucaţii şi am rămas fără voce, dar e ok bă, e ok, haha!). Cu ocazia aceasta, vă şi mulţumesc pentru momentele frumoase petrecute împreună! *inimioare* 

Cât despre muzică, pentru prima zi de fest, am vrut neapărat să bifez concertul Rezident EX. De ce? Păi simplu: îmi doream de ceva ani să am şansa să îl aud (şi să îl văd, evident) pe Kempes cântând live. Cred că aveam 12-13 ani când Kempes pleca din Cargo şi nu avusesem ocazia să îi prind în concert. Ascultam cu nostalgie albumele lor şi nici nu visam că s-ar putea ivi ocazia să asist la un concert de genul. Dar uite că se mai schimbă roata şi pe 27 iulie, în prima zi de Rock the City, am fost foarte fericită să îi văd pe Rezident EX. Kempes mi s-a părut într-o formă de zile mari, extrem de energic şi vesel şi m-am bucurat să văd şi publicul foarte entuziasmat. În mod negreşit, e unul dintre cei mai iubiţi solişti de muzică rock de pe la noi şi va rămâne aşa pentru mult, mult timp. Se vede foarte clar că omul are o pasiune enormă pentru ceea ce face şi cred eu că i-au lipsit foarte mult scena şi căldura ascultătorilor. 

Rezident EX @ Rock the City 2013


No aşe. A urmat o trupă, care pe mine m-a surprins foarte plăcut şi m-a făcut să dau cu download-ul când am ajuns acasă: Enslaved. (Paranteză pentru "adevăraţii" care vor sări cu chestii de genul 'vai dar nu ai mai ascultat până acum?!' şi alte replici de căcat tipice unor oameni care au uitat de unde au pornit şi se cred mari scule de basculă acum: 1. nu sunt o fană a genului abordat de ei, foarte rar se întâmplă ca o astfel de trupă să mă gâdile frumos la urechiuţe; 2. mai taci dracului din gură că nimeni niciodată nu o să cunoască toată muzica existentă pe lumea asta. Eşti penibil şi cretin.) Bun. Deci DA! Mi-au plăcut foarte mult şi chiar mi-au stârnit interesul şi mi se pare mişto sa descopăr trupe aşa. Prietenii mei ştiu că stau tare prost la capitolul "ascultă-i pe ăştia, că-s faini", nu ştiu de ce, dar parcă nu îmi mai vine să ascult dacă mi-i bagă cineva pe gât (nu vă gândiţi la prostii, perverşilor); dar aşa, pusă în faţa faptului, e altfel. Yay for me! Odată cu urcarea lor pe scenă, au dat şi caţiva stropi de ploaie. Numai bine, că muream de cald.

Enslaved @ Rock the City 2013
Trupa headliner a primei seri a fost Heaven Shall Burn. Nemţii au făcut un mega-show şi cred că au reuşit să energizeze pe toată lumea, din câte am văzut. Eu una chiar m-am bâţâit şi m-am simţit tare bine la concertul lor, cu toate că nu am stat până la sfârşit. Dar chiar şi aşa, am auzit numai de bine de ei. Sper să mai treacă pe la noi!

Heaven Shall Burn @ Rock the City 2013
  • Day 2
Ziua mult aşteptată. Puţin obosiţi, am pornit din nou către Romexpo. Să îmi fie cu iertare că am ratat trupele din Ro, dar sincer, am preferat să evit nenorocirea aia de căldură şi să nu leşin pe acolo, pentru că pur şi simplu nu rezist la temperaturi din astea horror. Vara pentru mine e un chin, nu i-am fost fan niciodată, ca să zic aşa, şi ziua de 28 iulie a fost una toridă, frate. Eu chiar mă gândesc cum naiba au rezistat oamenii ăia să cânte pe scenă la orele când soarele e cel mai ciufut si ne vede ca pe nişte bucăţele de carne, gata de pus pe grătar. Oricum, cinste lor! Am citit numai de bine despre concertele Psychogod şi White Walls. Respect!

Am ajuns înainte să înceapă concertul Trivium şi mi-am luat imediat 2 pahare de suc de portocale, că nu prea se pupa deloc berea cu vremea aia. Noroc cu tribuna VIP, ca era puţină umbră jos la gardul ei, şi acolo am stat vreo 2 ore. Vă daţi seama că am 'admirat' de acolo priveliştea din timpul concertelor Trivium şi Bullet For My Valentine. Şi bine a mai fost. Ce să zic, Trivium au fost ok, mi-a plăcut atitudinea lor şi au sunat bine şi piesele. Nu e genul de trupă pe care să o ascult eu de drag acasă, dar nici nu pot să zic ceva naşpa de ei, că nu e cazul. Simpatic solistul. Hehe. 

Au urmat Bullet For My Valentine, moment în care am văzut o grămadă de adolescenţi zburdând spre scenă. Nu cred că e un lucru rău, ba chiar mă bucur că sunt deschişi către o astfel de muzică. Trebuie să înceapă de undeva, nu? Însă problema va interveni în momentul în care se vor bate cu pumnii în piept şi vor considera 2-3 trupe din astea ca fiind cele mai cele şi îşi vor băga picioarele în trupele fruntaşe din muzica rock sau metal, urmând un simplu trend care se va dizolva la un moment dat. Dar sper că nu va fi cazul. Cât despre concertul BFMV, pe mine nu m-a atins deloc. Nu au sunat rău, dar e ceva acolo care pe mine nu mă impresionează deloc. E doar părerea mea, sper să nu se simtă nimeni ofensat. Trebuie să învăţaţi că gusturile nu se discută, fiecare e liber să asculte ceea ce îi place. Şi bănuiesc, că putem fi de acord cu faptul că avem de unde alege! Nu mai pun poze aici că le-am făcut stând jos şi nu se înţelege mai nimic. Sunt galerii oficiale şi reuşite pe net, câte vreţi.

Încă un suc de portocale (da bă, nu-s o şmecheră ca voi, nu mi-am băut minţile ca să uit de mine), până se aranjau lucrurile pe scenă pentru mult aşteptaţii RAMMSTEIN şi uşor, uşor ne-am făcut şi noi loc undeva mai în faţă. Nu mai aveam răbdare. Mă uitam la ceas, era 21:05. Mă uitam iar peste vreo 5 minute... şi tot atât era! NU mai puteam. Am aşteptat prea mult momentul acesta... Când am auzit primele acorduri ale piesei Ich Tu Dir Weh, deja toată lumea începuse să scandeze şi să se agite, ca totul să explodeze în momentul în care 'cortina' a căzut şi i-am văzut pe cei 6 magnifici. Nu vă mai spun de piese, că ştiţi toţi ce au cântat, oricum setlistul acestui turneu cred că a fost aproape la fel peste tot. Pot să vă spun că mi-a plăcut extrem de mult, m-am simţit extrordinar de bine, am cântat cu ei vers cu vers, am ţopăit şi am rămas fără voce şi încă mă dor toate cele, DAR a fost minunat! Chiar pot să spun că mi s-a mai îndeplinit un vis (de fapt, mi-a îndeplinit cineva un vis... Îţi mulţumesc încă o dată!). Mie Till mi se pare un dulce oricum, dar când l-am mai auzit vorbind şi româneşte... Şi nu mă refer la patriotism aici, că nu sunt vreo obsedată, dar aşa ca şi chestie de respect, a fost un gest tare frumos. A fost un concert/show complet (we've been pussynated, baby!). Şi mai vreau. Again, again.

Rammstein @ Rock the City 2013
  • Agony and ecstasy...
Multe lucruri faine în aceste două zile de festival. Zic faine mai mult pentru partea de muzică, deoarece organizarea a lăsat de dorit. O să vă spun şi eu pe rând cam ce cred despre fiecare aspect al organizării acestui festival.

În primul rând, mi s-a părut o dovadă de nesimţire maximă lipsa biletelor pe zile. Cred că e prima dată când s-a întâmplat asta. Aş fi trecut mai uşor peste acest aspect, dacă persoanele care asigură anunţurile de pe pagina de Facebook, Rock the City, ar fi tăcut dracului din gură sau ar fi spus că nu ştiu nici ei cum stă treaba cu biletele. Dar nu. Au fost făcute promisiuni peste promisiuni şi au lăsat publicul să creadă ca vor exista bilete pe zile pănă în ultima săptămână înainte de festival. E inadmisibil şi nici nu are rost să mai insist asupra acestui aspect. Foame de bani până în pânzele albe.

Al doilea şi cel mai grav subiect legat de organizare: împărţirea zonelor de festival. Eu chiar nu sunt o persoană egoistă, şi chit că am stat la Golden Circle, m-am gândit la cei care şi-au luat bilete la Normal Circle, care numai normal nu a fost. Chiar nu pot să îmi dau seama cum să fii atât de cretin să gândeşti în felul ăsta împărţirea zonelor, mai ales că spaţiul (cică sold-out) de la Golden era aproape 3/4 full, cu indulgenţă. Şi să mă scutească dragii de organizatori cu chestiile de genul "a fost un concert riscant din punct de vedere al siguranţei publicului, din cauza efectelor pirotehnice folosite şi a fost nevoie de spaţiu mai liber în caz de incendiu". Are you fucking kidding me? Poveşti de adormit copii. Oamenii ăia au plătit bilet şi nu au vazut/auzit nimic. Sunt curioasă cum o să vă spălaţi păcatele astea. Sunt foarte curioasă. Nu am văzut nici măcar un simplu mesaj cu "Ne cerem scuze pentru cât de cretini am fost" şi nici nu cred că o să văd.

În rest, au fost treburile alea cu cozile enorme la standurile de lichide, care oricum au fost puţine. Cum dracului să rămâneţi fără apă fix după concertul Rammstein? Fix după momentul cel mai agitat, când era CLAR că toată lumea va avea nevoie de hidratare. De mâncare, nu mai zic nimic. Să vă învăţaţi să mâncaţi înainte să ajungeţi la concert. Adică pe bune, ce ne tot plângem? E super easy să stai jumătate de zi în soare şi în picioare, fără lichide şi alimente. Să îmi fie ruşine că îndrăznesc să comentez. 

Bineînţeles că nu a fost pic de umbră în zona festivalului. Mi se pare de bun simţ să iei nişte măsuri şi pentru aşa ceva, din moment ce ştii că festivalul tău începe la ora când e cel mai cald. Dar nu. E greu cu logica. Sau cel mai simplu, v-a durut la bască de lucrurile acestea, că noi degeaba mai comentăm acum. Voi v-aţi primit banii. Aştept să văd ce se va întâmpla la următoarele concerte organizate de ăştia. 

Probabil ar mai fi şi alte lucruri de discutat, dar oricum faptul este consumat. Mi-aş dori sincer să văd nişte scuze publice, încă aştept acel mesaj. Am punctat şi părţile bune şi cele mai puţin bune. Eu nu am fost foarte afectată de cele întâmplate, dar îmi este imposibil să nu observ ce aiurea a fost, adică mă pun în pielea celor care nu au stat la Golden Circle şi îmi dau seamă că aş fi strâns de gât pe cineva pentru tot ce s-a întâmplat. 

Eu am rămas cu ce a fost mai frumos, totuşi: Rammstein
Next stop: ARTmania Festival 2013 în Sibiu. De acolo nu prea cred că o să vin cu aspecte negative.



PS: Scriu mai rar, dar şi când mă apucă...

Cris

2 comments:

  1. Rock-ul e viata mea !
    O vara minunata si mult spor in tot ceea ce-ti propui !

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc frumos, la fel si tie!
      Te mai astept pe aici :)

      Delete